Sună interesant? Hai să-ți dau mai multe detalii 🙂

Bună, eu sunt Aliana. Și pentru că laserul pe care îl folosesc pentru epilare definitivă dă rezultate așa de bune, mai caut o colegă care să mă ajute cu clientele.

Rolul tău este să fii ca o extensie a mea: să oferi servicii de calitate și să faci clientele să se simtă bine în acest proces.

Dacă ai un PFA și un curs acreditat* de cosmetică/epilare definitivă/remodelare corporală, citește mai departe.

Beneficii

Mult timp liber. Programul (cel puțin la început) va fi destul de scurt, mă aștept să ai un volum de lucru de aproximativ 18 ore pe săptămână.

Plata se face în funcție de cât vei lucra. Ai 30% din încasări și 40% dacă aduci tu clientele.

Training și posibilitatea de evoluție profesională. Vei beneficia de training și mentorat din partea mea atât timp cât este nevoie. Sunt dispusă să te învăț tot ce ține de cosmetică.

Posibilitate de evoluție financiară. În funcție de fluxul de clienți și disponibilitatea de a lucra, poți să obții venituri mult mai mari. Dar să o luăm pas cu pas 🙂

Care sunt responsabilitățile tale?

  • Să efectuezi cap-coadă, corect, proceduri de epilare definitivă (până la 2h sesiunea).
  • Să instruiești clientele cu toate detaliile despre laser și procedură.
  • Să te faci plăcută de către cliente și să le faci să se simtă bine.
  • Să faci curățenie după tine.

Cum arată colega ideală?

  • Este organizată.
  • Are un PFA.
  • Deschisă la învățare și îmbunătățire.
  • Corectă și integră.
  • Are un curs de cosmetică/epilare definitivă/remodelare corporală.

*Dacă nu ai un curs, o să te pot ajuta eu cu unul pentru epilare definitivă contra cost.

Programul de lucru:

Practic vom împărți timpul la salon. Programul tău va fi:

  • O zi pe săptămână de dimineață
  • Două zile seara
  • Și una din două sămbete.

Sună bine?

Pentru a aplica trimite-mi un e-mail la mitaliana64@gmail.com sau scrie-mi pe WhatsApp cu CV-ul tău sau informații despre experiența ta.